Vagoane noi de metrou in capitala. Vezi cum arata si cand vor functiona ele.

siglametrorex12_40986Primele două trenuri noi de metrou vor sosi de la fabricantul spaniol Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) la sfârşitul acestei săptămâni, respectiv începutul săptămânii viitoare şi se estimează că vor fi puse în circulaţie în luna aprilie 2014.

Metrorex va achiziţiona 16 trenuri de metrou, investiţia ridicându-se la 97 milioane de euro, fără TVA. Din total, doar primele patru sunt fabricate integral în Spania, restul de 12 urmând a fi montate la uzina Atelierul CFR Griviţa, potrivit Agerpres.

‘Achiziţia celor 16 trenuri de metrou este prevăzută în Acordul de finanţare pentru modernizarea metroului din Bucureşti, semnat cu Banca Europeană de Investiţii în toamna anului 2009. Banii pentru noile trenuri sunt asiguraţi atât din credite BEI, cât şi de la bugetul de stat’, a precizat reprezentantul Metrorex.

Trenurile noi de metrou CAF vor fi puse în circulaţie cu călători după finalizarea testelor de tip, obţinerea Agrementului Tehnic de la Autoritatea Feroviară Română (AFER) şi efectuarea probelor de anduranţă în circulaţie normală fără călători (20.000 de kilometri). Data estimată a punerii lor în circulaţie este luna aprilie 2014.

Societatea Metrorex operează, în prezent, cu 44 de trenuri de tip Bombardier şi 25 de trenuri IVA (Întreprinderea de Vagoane Arad) şi transportă zilnic în jur de 650.000 de călători.

Contractul cu spaniolii de la Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) a fost încheiat în 2011 în urma unei licitaţii, fiind aleasă oferta spaniolilor care au oferit un preţ mai bun decât compania Bombardier, conform declaraţiei de atunci a directorului general al Metrorex, Gheorghe Udrişte.

Trenurile vor fi echipate cu geamuri rabatabile, ventilaţie forţată, sisteme de informare a călătorilor şi vor avea locuri speciale pentru transportul bicicletelor. Trenurile au în componenţă şase vagoane, unite prin burduf.

Sursa: Capital.ro

Filed in: Flux de stiri, Local
sensodays.ro

You might like:

Ce trebuie sa stim despre evolutia jocului in societate Ce trebuie sa stim despre evolutia jocului in societate
Ce sanse are echipa nationala a Romaniei sa se califice la campionatul mondial de Fotbal Ce sanse are echipa nationala a Romaniei sa se califice la campionatul mondial de Fotbal
Copiii încep pregătirile intense pentru examenele internaţionale Cambridge Copiii încep pregătirile intense pentru examenele internaţionale Cambridge
Președintele SANITAS București: Peste 14.000 de medici și 28.000 de asistenți medicali au plecat din România în perioada 2009-2015 Președintele SANITAS București: Peste 14.000 de medici și 28.000 de asistenți medicali au plecat din România în perioada 2009-2015

Leave a Reply

Submit Comment

| RSS | Sitemap | Termeni si Conditii | Cookies | Contact |