Turist in Romania – Cheile Turzii, un paradis peisagistic in Apuseni. GALERIE FOTO

Cheile-turzii-panoramaNu e scump si nu-ti trebuie pasaport e in Romania: sunt Cheile Turzii, iar luna Mai e cea mai potrivita pentru o expeditie de vis prin defileul facut de Hasdate, un afluent al Ariesului.
Iata si cateva indicatii pretioase pentru a ajunge la destinatie: cum vii de la Cluj spre Bucuresti, iesi din Turda pe drumul spre Campeni si, la 14 kilometri de oras, gasesti defileul cu pricina.
Prima parte a drumului e un DN, asa ca e usor de parcurs. Apoi, la iesirea din comuna Mihai Viteazu, o iei la dreapta, drumul e tot asfaltat, spre satul Cheia (exista si indicator spre Cheile Turzii).
Doar ultimul kilometru e ceva mai greu de suportat pentru masini. Pentru cei care-si pretuiesc autoturismul si nu se supara sa-si puna picioarele in miscare, masina se poate lasa la terminarea asfaltului, in varf de deal. Daca nu, se poate ajunge cu ea pana in parcarea de la cabana Cheile Turzii, chiar la poalele celor doi colosi de stanca din masivul Trascau. Aici, la cabana, gasesti o harta exhaustiva a rezervatiei naturale Cheile Turzii.
Cheile Turzii sunt destul de tursitice in comparatie cu alte chei din Romania: se merge doar pe o carare pe langa apa si e amenajata si o punte suspendata pentru trecerea apei. E un traseu pe care il poate face oricine, fara echipament special (fetelor, nu veniti totusi cu tocuri!)
Vizitarea cheilor dureaza aproximativ 1 ora si jumatate (dus-intors prin chei). Daca aveti echipamentul potrivit si vreti sa faceti mai multa miscare merita sa faceti circuitul cheilor (4-5 ore).

harta_obiective

Rezervatia Cheile Turzii a fost infiintata in 1938 si protejeaza peste 990 specii de plante, 110 specii de pasari, mamifere si reptile. Lungimea defileului este de 1.270 m, iar inaltimea peretilor de 250 m. Se poate face aici chiar si alpinism (sunt amenajate prize de escaladare pe unii pereti).
Primul traseu, circuitul crestelor pe punct rosu, e si cel mai spectaculos.Asa ca o iei frumos pe langa cabana si patrunzi in defileu, pe o poteca taiata in stanca. Treci de primul pod, de un verde mai intens ca al copacilor din jur, si dai cu ochii de un om, cu aspect de padurar, care salasluieste intr-o baraca si-ti cere 3 lei, taxa de rezervatie. Tot el tine loc si de ghid montan, domol si apasat iti explica fiecare coltisor al parcului natural si fiecare varianta de traseu.
Prin spatele cabanutei lui, pornesti la urcat prin padure. Tot drumul pana sus te urmareste obsesiv cantecul unui cuc care isi cauta perechea si bazaitul uriasilor bondari colorati si nauci, care ti se agata in par si aterizeaza fortat pe florile de mai. Atentie unde pui piciorul sa nu ranesti vreo soparlita care se lafaie intr-un crampei de soare pe care l-a surprins pe cararea din padure. Dintre firele de iarba se itesc firavii irisi salbatici.

Galerie Imagini:

Articole asemanatoare:

Filed in: Turism, Turist in Romania
sensodays.ro

You might like:

Ce trebuie sa stim despre evolutia jocului in societate Ce trebuie sa stim despre evolutia jocului in societate
Ce sanse are echipa nationala a Romaniei sa se califice la campionatul mondial de Fotbal Ce sanse are echipa nationala a Romaniei sa se califice la campionatul mondial de Fotbal
Copiii încep pregătirile intense pentru examenele internaţionale Cambridge Copiii încep pregătirile intense pentru examenele internaţionale Cambridge
Președintele SANITAS București: Peste 14.000 de medici și 28.000 de asistenți medicali au plecat din România în perioada 2009-2015 Președintele SANITAS București: Peste 14.000 de medici și 28.000 de asistenți medicali au plecat din România în perioada 2009-2015

Leave a Reply

Submit Comment

| RSS | Sitemap | Termeni si Conditii | Cookies | Contact |