Guvernul Ponta continuă destabilizarea statului. După ordonanţe şi proiecte de lege cu dedicaţie, urmează o nouă încălcare flagrantă a rolului instituţiilor în stat: Guvernul Ponta se substituie Parlamentului şi dă o Ordonanţă de Urgenţă pentru numirea în birourile reunite ale Parlamentului a protejatului lui Adrian Năstase la şefia TVR – Valentin Nicolau.
După ce fostul şef al biroului de presă de la PSD a fost numit la şefia Agerpres, urmează o nouă pesedizare a instituţiilor publice de presă. PSD continuă ofensiva de acaparare a puterii totale şi se pregăteşte pentru campaniile electorale de anul viitor. Aceasta este adevărata miză a schimbărilor şi nu “binele angajaţilor”, aşa cum minte Guvernul. Aceste instituţii de presă au nevoie de un management eficient şi profesionist în locul unor cenzori pesedişti.
În TVR deja s-a instaurat teroarea pesedistă. Jurnaliştii şi colaboratorii corecţi devin incomozi şi sunt înlăturaţi, iar în locul lor sunt aduşi oameni de casă ai PSD.
Solicit USL-ului să nu sacrifice libertatea presei şi prefesionalismul acestor instituţii de presă în lupta dintre PSD şi PNL. A mentionat Raluca Turcan pe pagina ei de facebook
One Response to "Turcan: Ordonanţă de Urgenţă pentru PSD-izarea TVR! Ruşine Victor Ponta!"