TRADIŢII ŞI OBICEIURI de ANUL NOU, „Urmaşii dacilor liberi”

momarlanii4-truezone.roÎn comunităţile de momârlani din Valea Jiului se păstrează nealterate obiceiuri vechi de sute de ani. Trecerea de la un an la altul este un motiv de bucurie aşa că şi unele dintre tradiţii au un caracter umoristic.

La aceste obiceiuri ia parte toată suflarea comunităţii rurale, care nu uită de bucuria trecerii de la un an la altul. Despre momârlani se spune că sunt urmaşii dacilor liberi, iar portul lor popular seamănă mult cu al acestora. Este una dintre cele mai spectaculoase comunităţi, din punct de vedere etnografic, iar în această zonă tradiţiile se păstrează aşa cum erau cu sute de ani în urmă, scrie zhd.ro

Este un obicei păstrat cu sfinţenie de localnici şi care spune că în seara de Revelion, pe o masă trebuie să fie aşezate farfurii cu gura în jos. Sub acele farfurii se pun: pâine, pieptene, oglindă, bani, o bucată de blăniţă, un morcov. Până la 12 noaptea, fetele nemăritate vin la „vergelatul” acesta, cum este denumit, ridică câte o farfurie şi ghicesc cum le va fi ursitul. Dacă nimeresc pâine, ursitul e bogat, dacă găsesc oglindă, e frumos, dacă găsesc morcovul, e „sănătos” şi aşa mai departe.

Obiceiul brondoşilor începe după 12 noaptea, când tinerii îmbracă tradiţionalele costume. Înfofoliţi bine în cojoace şi cu clopote gălăgioase, trec din casă în casă ca să anunţe venirea noului an. Un “brondoş” îmbrăcat mai urât reprezintă vechiul an, care pleacă mai departe prin sat, după cum povestesc momârlanii, în timp ce flăcăul care reprezintă noul an rămâne mai departe la găzdoaie, îi urează La Mulţi Ani şi să vină un an mai bun. În unele părţi, legenda brondoşilor spune că aceştia au salvat comunităţile de invazia tătarilor, care, speriaţi de sunetul tălăngilor purtate de locuitori au fugit din acele locuri.

Şi în privinţa mâncărurilor de Anul Nou, momârlanii au reguli bine stabilite de la care nu se abat. Se mănâncă peşte şi nicidecum găină, pentru că se zice că tot anul vei râcâi şi vei împrăştia ca găina. În schimb, de pe masă nu trebuie să lipsească  peştele, aducător de noroc.

 Te-ar mai putea interesa:

Filed in: Arta si Cultura, calendar, Evenimente, Evenimente, Lifestyle, Social, Util
sensodays.ro

You might like:

Copiii încep pregătirile intense pentru examenele internaţionale Cambridge Copiii încep pregătirile intense pentru examenele internaţionale Cambridge
Președintele SANITAS București: Peste 14.000 de medici și 28.000 de asistenți medicali au plecat din România în perioada 2009-2015 Președintele SANITAS București: Peste 14.000 de medici și 28.000 de asistenți medicali au plecat din România în perioada 2009-2015
Bacalaureat 2015. Subiecte si rezultate PE JUDETE Bacalaureat 2015. Subiecte si rezultate PE JUDETE
Rezultate Evaluare Nationala 2015. PE JUDETE – UPDATE Rezultate Evaluare Nationala 2015. PE JUDETE – UPDATE

One Response to "TRADIŢII ŞI OBICEIURI de ANUL NOU, „Urmaşii dacilor liberi”"

Leave a Reply

Submit Comment

| RSS | Sitemap | Termeni si Conditii | Cookies | Contact |