Locul 10 în clasamentul WTA – cea mai bună clasare a sportivei Simona Halep. VEZI primele zece locuri în ierarhia WTA!

Halep of Romania reacts after defeating Kirilenko of Russia at the U.S. Open tennis championships in New YorkJucătoarea de tenis Simona Halep a urcat o poziţie şi se situeaza pe locul 10, cu 3.760 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni, aceasta fiind cea mai bună clasare a sportivei din Constanţa în carieră.

Simona Halep a ajuns, săptămâna trecută, până în sferturile de finală la Australian Open, fiind eliminată în această fază de jucătoarea slovacă Dominika Cibulkova, informează site-ul wtatennis.com.

Simona Halep este a treia jucătoare din România care intră în Top 10 WTA, după Irina Spîrlea (cea mai bună clasare – locul 7, în 1997) şi Virginia Ruzici (locul 8, în 1979)

Sportiva Sorana Cîrstea a coborât două poziţii şi se află pe locul 23, cu 2.020 de puncte, în timp ce Monica Niculescu a urcat de pe 64 pe 54, cu 1.080 de puncte.

Alexandra Cadanţu a coborât trei poziţii şi se află pe locul 63, cu 972 de puncte, iar Irina-Camelia Begu a coborât de pe locul 127 pe 147, cu 438 de puncte.

Jucătoarea Alexandra Dulgheru a urcat şase locuri şi se află pe poziţia 157, cu 412 puncte, în timp ce Cristina-Andreea Mitu a coborât o poziţie şi se află pe locul 179, cu 336 de puncte.

La dublu, Monica Niculescu se menţine pe locul 51, cu 1.635 de puncte, Ioana-Raluca Olaru a urcat de pe 76 pe 67, cu 1.278 de puncte, iar Irina-Camelia Begu a coborât de pe poziţia 71 pe 87, cu 999 de puncte.

Câştigătoarea Australian Open, chinezoaica Na Li a urcat o poziţie şi se află pe locul trei, în timp ce finalista Dominika Cibulkova (Slovacia) a înregistrat o urcare de 11 poziţii şi se află pe locul 13.

Primele zece locuri în ierarhia de simplu dată publicităţii, luni, de WTA, sunt ocupate de următoarele jucătoare:

1. Serena Williams (SUA) 13.000

2. Victoria Azarenka (Belarus) 6.581

3. Na Li (China) 6.570

4. Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.750

5. Maria Şarapova (Rusia) 5.416

6. Petra Kvitova (Cehia) 4.745

7. Sara Errani (Italia) 4.440

8. Jelena Jankovici (Serbia) 4.310

9. Angelique Kerber (Germania) 4.030

10. Simona Halep (România) 3.760.

Tu ce parerea ai despre evolutia tenisului romanesc? Spune-ti parerea mai jos!

Filed in: Sport, Tenis Tags: , , , , , ,
sensodays.ro

You might like:

Copiii încep pregătirile intense pentru examenele internaţionale Cambridge Copiii încep pregătirile intense pentru examenele internaţionale Cambridge
Președintele SANITAS București: Peste 14.000 de medici și 28.000 de asistenți medicali au plecat din România în perioada 2009-2015 Președintele SANITAS București: Peste 14.000 de medici și 28.000 de asistenți medicali au plecat din România în perioada 2009-2015
Bacalaureat 2015. Subiecte si rezultate PE JUDETE Bacalaureat 2015. Subiecte si rezultate PE JUDETE
Rezultate Evaluare Nationala 2015. PE JUDETE – UPDATE Rezultate Evaluare Nationala 2015. PE JUDETE – UPDATE

One Response to "Locul 10 în clasamentul WTA – cea mai bună clasare a sportivei Simona Halep. VEZI primele zece locuri în ierarhia WTA!"

Leave a Reply

Submit Comment

| RSS | Sitemap | Termeni si Conditii | Cookies | Contact |