Kovesi: A inceput urmarirea penală in dosarul in care a fost perchezitionata locuinta lui Mazare. Mazare adus cu mascatii la DNA!

kovesiProcurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, a declarat marţi că a fost începută urmărirea penală în dosarul în care au fost făcute mai multe percheziţii, între care şi la locuinţa primarului Radu Mazăre, precizând că această cauză vizează fapte care intră în competenţa Direcţiei.

„Este un dosar intrumentat de procurori din cadrul structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În cursul dimineţii s-au efectuat aproximaiv 12 percheziţii domiciliare la anumite persoane fizice şi la o instituţie publică”, a spus Codruţa Kovesi.

Procurorul şef al DNA nu a vrut să precizeze care sunt acuzaţiile existente în acest dosar, spunând doar că obiectul dosarului vizează fapte care intră în competenţa Direcţiei.

Procurorii DNA au făcut, marţi, percheziţii la Primăria Constanţa şi la locuinţa primarului Radu Mazăre, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

 

Update: 15:00: RADU MAZĂRE, primarul Constanţei, suspectat de fapte de CORUPŢIE, este audiat la DNA Bucureşti. Mazăre a fost ridicat dintr-un local bucureştean. Mai multe percheziţii au avut loc, marţi dimineaţă, la Primăria Constanţei şi acasă la Radu Mazăre.

Mazare ridicat de 8 mascati

Filed in: Flux de stiri, Politica, Politica Interna Tags: , , , , , , ,
sensodays.ro

You might like:

VICTOR PONTA, URMĂRIT PENAL. El este acuzat de fals în înscrisuri, spălare de bani şi complicitate la evaziune fiscală în dosarul lui Dan Şova VICTOR PONTA, URMĂRIT PENAL. El este acuzat de fals în înscrisuri, spălare de bani şi complicitate la evaziune fiscală în dosarul lui Dan Şova
Mandat european de arestare, emis pe numele lui Marko Attila Mandat european de arestare, emis pe numele lui Marko Attila
DNA: Șefa CNA, Laura Georgescu, a falsificat sesizări în baza cărora au fost amendate șapte televiziuni DNA: Șefa CNA, Laura Georgescu, a falsificat sesizări în baza cărora au fost amendate șapte televiziuni
Avocat: IPS Teodosie este urmarit penal pentru fapte de coruptie Avocat: IPS Teodosie este urmarit penal pentru fapte de coruptie

Leave a Reply

Submit Comment

| RSS | Sitemap | Termeni si Conditii | Cookies | Contact |