Comisia Europeană alocă 82,7 milioane de euro pentru construcţia unei şosele de centură la Braşov.

sosea centura brasovComisia Europeană a anunţat, joi, că a aprobat o investiţie de 82,7 milioane de euro pentru construcţia unei şosele de centură de 18,5 kilometri la Braşov, potrivit unui comunicat.

Proiectul va îmbunătăţi condiţiile de acces în zona oraşului Braşov şi va aduce beneficii pentru industrie, mediul de afaceri şi turism. De asemenea, de această investiţie vor beneficia şi cei 320.000 de locuitori ai Braşovului, prin reducerea zgomotului şi poluării în zona centrală a oraşului „, informează CE.

Conform estimărilor, proiectul va crea aproximativ 740 de locuri de muncă în timpul perioadei de implementare.

Uniunea Europeană va finanţa proiectul din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) cu 92,7 milioane de euro din totalul investiţiei de 120 de milioane de euro.

Proiectul, care ar trebui implementat până în martie 2015, este împărţit în trei loturi. Astfel, lotul numărul 1, având o lungime de 7,29 km (2×2 benzi de circulaţie), realizează conexiunea dintre DN1 si DN11, pornind din sud-estul Braşovului şi ocolind oraşul prin partea de vest, iar lotul numărul 2, cu o lungime de 4,92 km (extins la 2×2 benzi de circulaţie), realizează conexiunea dintre DN11 şi DN13 în partea de nord a Braşovului. Lotul numărul 3, având o lungime de 6,34 km (2×2 benzi de circulaţie), prevede realizarea conexiunii dintre DN13 şi DN1 în partea de nord-vest a oraşului.

României i-au fost alocate fonduri de coeziune în valoare de aproximativ 19,7 miliarde de euro în perioada 2007 – 2013.

Filed in: Local
sensodays.ro

You might like:

Ce trebuie sa stim despre evolutia jocului in societate Ce trebuie sa stim despre evolutia jocului in societate
Ce sanse are echipa nationala a Romaniei sa se califice la campionatul mondial de Fotbal Ce sanse are echipa nationala a Romaniei sa se califice la campionatul mondial de Fotbal
Copiii încep pregătirile intense pentru examenele internaţionale Cambridge Copiii încep pregătirile intense pentru examenele internaţionale Cambridge
Președintele SANITAS București: Peste 14.000 de medici și 28.000 de asistenți medicali au plecat din România în perioada 2009-2015 Președintele SANITAS București: Peste 14.000 de medici și 28.000 de asistenți medicali au plecat din România în perioada 2009-2015

Leave a Reply

Submit Comment

| RSS | Sitemap | Termeni si Conditii | Cookies | Contact |