Ce să facem ca să arătam mai atrăgători? E simplu, oamenii de ştiinţă ne propun o soluţie la îndemâna oricui.

cum-sa-arati-frumos-truezone.roUn ten cu aspect sănătos, care ne face să părem atrăgători, poate fi obţinut consumând mai multe fructe şi legume. Acestea fac ca pielea să capete o strălucire aurie, o tentă bronzată, pe care o asociem, de obicei, cu sănătatea şi pe care membrii sexului opus o găsesc, inconştient, atrăgătoare.

Cei cărora li se pare dificil să mănânce multe legume se vor bucura să afle că fie şi o singură porţie sau două în plus, pe zi, pot conta foarte mult pentru obţinerea unei înfăţişări mai atrăgătoare.

La această concluzie au ajuns cercetătorii de la 3 universităţi britanice – York, St Andrews şi Cambridge -, care au utilizat fotografii a 200 de persoane, modificând imaginile pentru a obţine 4 versiuni diferite pornind de la aceleaşi feţe.

Într-una dintre versiuni, feţele aveau o strălucire aurie – care se obţine, de obicei, printr-un consum sporit de fructe şi legume – iar în alta, feţele erau prezentate cu un ten cu înfăţişare mai puţin sănătoasă, aşa cum au adesea oamenii care nu prea consumă legume şi fructe proaspete.

În cea de-a treia şi a patra versiune, tonurile pielii erau, de asemenea, diferite, dar imaginile feţelor fuseseră modificate astfel încât să creeze imagini abstracte în care nu mai puteau fi recunoscute chipuri umane.

Un grup de voluntari a a evaluat apoi chipurile din poze, în funcţie de cât de atrăgătoare păreau, dându-le note.

Tenta uşor gălbuie din imaginile abstracte nu le-a făcut nicio impresie voluntarilor; în schimb, în fotografiile ce reprezentau chipuri,  nuanţa aurie a pielii a fost clar un element care făcea ca faţa respectivă să fie considerată mai atrăgătoare.

Deşi oamenii nu găsesc culoarea galbenă prea atrăgătoare în general, se pare că, în acest context specific – nuanţa tenului unei persoane – tenta uşor gălbuie are o semnificaţie importantă: spune ceva despre starea de sănătate a celui judecat. Lipsa unui volum corespunzător de fructe şi legume din alimentaţie poate face ca persoana respectivă să fie mai puţin capabilă să lupte împotriva unor infecţii care ar putea fi contagioase.

„Acest lucru sugerează că utilizăm această nuanţă ca pe un indicator ce ne poate spune rapid cine ar putea fi sănătos şi, poate mai important, cine s-ar putea să nu aibă o stare bună de sănătate”, spune Carmen Lefevre, cercetător la Universitatea York. „Nimeni nu ar vrea să atingă o persoană care ar avea o boală de care ne-am putea molipsi.”

Cercetări anterioare arătaseră că nuanţa aurie a tenului celor ce consumă multe fructe şi legume se datorează unor substanţe numite carotenoizi – pigmenţii galbeni, portocalii şi roşii din fructe şi legume, care stimulează funcţionarea sistemului imunitar. Absorbiţi de organism şi ajungând în piele, ei dau nuanţa gălbui-aurie pe care o percepem drept sănătoasă şi atrăgătoare.

Oamenii de ştiinţă recomandă, la ora actuală, consumul 5 porţii de fructe şi legume zilnic. Chiar şi o creştere moderată a cantităţii de fructe şi legume poate duce la o diferenţă vizibilă în nuanţa tenului: cercetătorii spun că o porţie sau două în plus determină o diferenţă semnificativă după 4 săptămâni.

 

 

Sursa: Dailymail.co.uk

Filed in: Flux de stiri, Lifestyle, Social, Util
sensodays.ro

You might like:

Ce trebuie sa stim despre evolutia jocului in societate Ce trebuie sa stim despre evolutia jocului in societate
Ce sanse are echipa nationala a Romaniei sa se califice la campionatul mondial de Fotbal Ce sanse are echipa nationala a Romaniei sa se califice la campionatul mondial de Fotbal
Copiii încep pregătirile intense pentru examenele internaţionale Cambridge Copiii încep pregătirile intense pentru examenele internaţionale Cambridge
Președintele SANITAS București: Peste 14.000 de medici și 28.000 de asistenți medicali au plecat din România în perioada 2009-2015 Președintele SANITAS București: Peste 14.000 de medici și 28.000 de asistenți medicali au plecat din România în perioada 2009-2015

Leave a Reply

Submit Comment

| RSS | Sitemap | Termeni si Conditii | Cookies | Contact |