Cât costă un weekend acasă la Ghiţă Ciobanul

ghita-ciobanul-truezone.roComuna Jina, cunoscută pe plan naţional pentru creşterea oilor, a intrat în acest an în atenţia publicului ca urmare a mediatizării puternice din campania publicitară a unui operator telecom.

Comuna face parte din cunoscuta zonă etnofolclorică Mărginimea Sibiului, fiind reprezentativă pentru porturile şi obiceiurile tradiţionale legate de păstorit. În fiecare an se desfăşoară manifestarea folclorică „Sus pe muntele din Jina” cu participarea satelor din Marginime, potrivit informaţiilor disponibile pe siteu localităţii. Vatra satului este aşezată la 1.000 de metri altitudine, pe şapte coline aşa cum este situat şi oraşul Roma. Jina se află la aproximativ 40 de kilometri de Sibiu, la poalele munţilor Cindrel, de unde porneşte şi şoseaua Transalpina.

Din comuna Jina nu lipsesc locurile de cazare pentru turişti. Astfel, preţul pentru o noapte la pensiunile din zonă este de aproximativ 80 de lei pentru o cameră dublă. Transportul de la Bucureşti la Jina şi retur cu maşina personală costă aproximativ 300 de lei. Astfel, costul total al unui sfârşit de săptămână acasă la ciobanul Ghiţă este de circa 500 de lei pentru două persoane.

Comuna Jina a devenit cunoscută datorită unei campanii publicitare în care Ghiţă este personajul principal. Acesta are 29 de ani, a terminat opt clase la şcoala din sat şi este cioban de la 14 ani. Este singurul băiat dintr-o familie cu încă cinci fete şi duce prin oierit o tradiţie începută de strămoşii familiei. Alături de ceilalţi ciobani din Jina practică transhumanţa mergând aproape 300 de kilometri până la Zalău, unde rămâne din octombrie şi până în aprilie.

Click aici pentru o galerie foto

 

Sursa: businessmagazin.ro

Filed in: Flux de stiri, Lifestyle, Social, Turism
sensodays.ro

You might like:

Ce trebuie sa stim despre evolutia jocului in societate Ce trebuie sa stim despre evolutia jocului in societate
Ce sanse are echipa nationala a Romaniei sa se califice la campionatul mondial de Fotbal Ce sanse are echipa nationala a Romaniei sa se califice la campionatul mondial de Fotbal
Copiii încep pregătirile intense pentru examenele internaţionale Cambridge Copiii încep pregătirile intense pentru examenele internaţionale Cambridge
Președintele SANITAS București: Peste 14.000 de medici și 28.000 de asistenți medicali au plecat din România în perioada 2009-2015 Președintele SANITAS București: Peste 14.000 de medici și 28.000 de asistenți medicali au plecat din România în perioada 2009-2015

Leave a Reply

Submit Comment

| RSS | Sitemap | Termeni si Conditii | Cookies | Contact |