ANM ar putea anunta COD ROSU DE VISCOL, in urmatoarele ore! Vezi zonele vizate in acest moment de CODUL PORTOCALIU de ninsoare

AVERTIZARE METEOROLOGICàIn vigoare de vineri 24.01 ora 18 pana duminica 26.01 ora 18

ANM a mai anuntat ca ar putea anunta COD ROSU de ninsoare in urmatoarele ore, daca acest lucru se va impune, iar codul galben si cel portocaliu ar putea fi prelungite si luni

COD GALBEN

În intervalul menţionat, vremea se va înrãutãţi. În sudul şi estul ţãrii va ninge, iar vântul va avea intensificãri, viscolind ninsoarea. Vitezele vor depãşi la rafalã 60…70 km/h în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, zone în care şi stratul de zãpadã va fi consistent. Vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei local în Dobrogea, iar în prima parte a intervalului şi în Banat, sudul Olteniei şi al Munteniei. Cantitãţile de precipitaţii vor depãşi pe arii restrânse 20 l/mp în 24 de ore.
În restul teritoriului ninsorile vor fi în general slabe.

Notã: Vremea se va rãci, devenind geroasã în cursul nopţilor şi al dimineţilor mai ales în estul şi sud-estul ţãrii.

COD PORTOCALIU

În prima parte a intervalului ninsorile vor fi abundente în cea mai mare parte a Olteniei (judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj şi Vâlcea), unde stratul de zãpadã va depãşi local 30…40 cm, iar vântul va sufla cu peste 70 km/h, viscolind şi troienind zãpada. În cursul zilei de sâmbãtã şi în noaptea de sâmbãtã spre duminicã, viscolul se va intensifica în Muntenia, iar în judeţele Giurgiu, Cãlaraşi, Ialomiţa, Buzãu, Brãila şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, temporar vor fi rafale ale vântului de peste 75…80 km/h, va ninge abundent, iar ninsoarea va fi puternic viscolitã.

Cod Portocaliu de ninsori si viscol in 10 judete pana duminica seara

 

Filed in: Flux de stiri Tags: , , , , , ,
sensodays.ro

You might like:

COD ROSU DE VISCOL SI NINSORI ABUNDENTE IN 6 JUDETE. Guvernul declara stare de alerta in 7 judete COD ROSU DE VISCOL SI NINSORI ABUNDENTE IN 6 JUDETE. Guvernul declara stare de alerta in 7 judete
VIN GERURI. Prognoza ANM ne arata ca dupa episodul de ninsoare de Miercuri, vom avea temperaturi de -17 grade C. VEZI PROGNOZA! VIN GERURI. Prognoza ANM ne arata ca dupa episodul de ninsoare de Miercuri, vom avea temperaturi de -17 grade C. VEZI PROGNOZA!
Grosimea stratului de zapada in tara. Vezi evolutia pe zile in toate zonele tarii Grosimea stratului de zapada in tara. Vezi evolutia pe zile in toate zonele tarii
AVERTIZARE NOWCASTING: COD ROSU, ninsoare abundenta si viscol in judetele vizate. VEZI CARE SUNT ACESTEA! AVERTIZARE NOWCASTING: COD ROSU, ninsoare abundenta si viscol in judetele vizate. VEZI CARE SUNT ACESTEA!

Leave a Reply

Submit Comment

| RSS | Sitemap | Termeni si Conditii | Cookies | Contact |