Admiterea la facultate se va face, din 2014, numai pe baza rezultatelor de la bacalaureat, notele din liceu nu mai conteaza

admiterea-la-facultate-numai-cu-bacalaureatAdmiterea la facultate se va face, din 2014, numai pe baza rezultatelor de la bacalaureat, fără a mai fi luate în calcul notele obţinute în liceu, a anunţat, luni, ministrul delegat pentru învăţământ superior şi cercetare, Mihnea Costoiu.

Măsura, prevăzută într-un ordin al Ministerului Educaţiei, este justificată de faptul că bacalaureatul „a fost fără cusur”, a mai spus Costoiu.

Până acum, luarea în calcul a notelor din liceu era lăsată la latitudinea organizatorilor examenului de admitere, respectiv a facultăţilor.

În acelaşi context, Mihnea Costoiu a precizat că universităţile vor putea stabili, pe lângă acest nou cadru general, criterii specifice pentru admiterea la licenţă, master sau doctorat.

Noua „regulă” de la admitere este anunţată cu şase luni înainte, aşa cum prevede legea, lucru care nu s-a mai întâmplat în ultimii ani, a mai spus ministrul delegat.

[sam_ad id=”2″ codes=”true”]

Pe de altă, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate luni de Guvern, care modifică Legea educaţiei introdusă în mandatul lui Daniel Funeriu, au fost adoptate şi alte măsuri ce vizează învăţământul superior.

„În învăţământul superior sunt două categorii de modificări importante: una privind finanţarea pe baza indicatorilor de calitate, iar a doua, creşterea rolului Consiliul Naţional al Rectorilor, care devine, prin lege, partener de dialog social al Ministerului Educaţiei”, a explicat ministrul delegat.

Astfel, din 2014, finanţarea universităţilor va fi pe baza indicatorilor de calitate, şi nu pe baza ierarhizării şi clasificării univeristăţilor, document oricum suspendat în instanţă, a precizat Costoiu.

Prin aceeaşi OUG, se introduc modalităţi suplimentare de alocare a fondurilor către universităţi, în principal prin încurajarea cooperării universităţilor cu diferiţi actori, preponderent din mediul socio-economic. Altfel spus, finanţarea universităţilor este completată prin încurajarea diferitelor institute de cercetare sau companii, publice sau private să participe la proiecte cu caracter educaţional.

„Am dat posibilitatea agenţilor economici şi institutelor de cercetare să finanţeze studiile universitare de doctorat printr-un contract tripartit – universitate-studenţi-agenţi economici”, a explicat Costoiu.

De asemenea, se asigură cadrul legal pentru ca specialişti din diverse domenii de activitate să ocupe funcţii didactice de predare, având statutul de cadru didactic asociat invitat.

Acelaşi act normativ clarifică durata anului universitar pentru studenţii din anii terminali, astfel încât aceştia să beneficieze de toate drepturile, conform cu statutul lor, până la 30 septembrie.

O altă reglementare vizează reorganizarea Bibliotecii Pedagogice Naţionale „I. C. Petrescu”, ca secţie a Bibliotecii Centrale Universitare.

„Din cauza faptului că imobilul ocupat, până de curând, de această bibliotecă a fost retrocedat, instituţia se afla într-un mare pericol de a pierde fondul de carte şi locurile de muncă ale
angajaţilor săi”, au explicat reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

Potrivit ministerului, o altă prevedere din OUG se referă la reglementări privind declanşarea alegerilor pentru noii membri ai Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), dat fiind că în 2014, odată cu finalizarea mandatelor unor membrii, posturile devin vacante.

„În cursul anului 2014, Consiliul ARACIS funcţionează legal cu numărul de membri selectaţi în urma concursului organizat înanul 2013, până la ocuparea, în condiţiile legii, a locurilor devenite vacante ca urmare a expirării mandatelor memebrilor numiţi provizoriu”, prevede OUG.

Filed in: Invatamant, Util Tags: 
sensodays.ro

You might like:

Luni, copii vor incepe scoala fara noile manuale. ANDRONESCU: Ministerul Educatiei este vinovat! Luni, copii vor incepe scoala fara noile manuale. ANDRONESCU: Ministerul Educatiei este vinovat!
Comunicat MEN: Adeverintele de atestare a Bacalaureatului se vor ridica incepand de luni si sunt valabile 12 luni Comunicat MEN: Adeverintele de atestare a Bacalaureatului se vor ridica incepand de luni si sunt valabile 12 luni
REZULTATE FINALE BACALAUREAT 2014. Rezultate contestatii si calendar Sesiunea a 2-a REZULTATE FINALE BACALAUREAT 2014. Rezultate contestatii si calendar Sesiunea a 2-a
Rezultate FINALE Bacalaureat 2014. Lista candidatilor pe judete Rezultate FINALE Bacalaureat 2014. Lista candidatilor pe judete

One Response to "Admiterea la facultate se va face, din 2014, numai pe baza rezultatelor de la bacalaureat, notele din liceu nu mai conteaza"

Leave a Reply

Submit Comment

| RSS | Sitemap | Termeni si Conditii | Cookies | Contact |